Dupa cum ati vazut in capitolul precedent, in noaptea ce precede un antrenament foloseam o sesiune de meditatie. Asa s-a intamplat si atunci. De data aceasta a durat mai mult, si cu toate acestea la ora 00:00 eram in lumea viselor. De obicei nu am probleme cu somnul, dar in acea noapte m-am trezit din ora in ora cu gandul sa nu cumva sa ratez startul.
La ora 7:00 m-am trezit si mi-am inceput ritualul: rugaciunea de dimineata, cititul unui paragraf din carte la lumina rasaritului (erau multe avioane care brazdau cerul senin intr-o paleta multicolora), energizarea cu ajutorul clipului motivational (https://www.youtube.com/watch?v=Tzm6TEManmQ), stretching-ul, dusul (cu apa mai rece pentru a cobori temperatura corpului) si micul dejun (2 pungi de toortitzi cu susan si cu seminte, o banana si 1 litru de apa plata).
La ora 8:00 am iesit din casa cu avant si energie catre SUCCES. Pe drum m-am intalnit cu ai mei parinti (multumirile vin imediat) sa primesc ultimile sustineri si, am avut placerea de a ma intalni si cu Stelian (tot la capitolul multumiri il veti regasi) care, datorita experientei mult mai mari mi-a dat urmatorul sfat: “Maratonul incepe la km 35, nu te avanta inca de la inceput in cursa”. Am tinut minte idea, chiar daca era ceva abstract pentru mine in acel moment.
Ora 9:00 ma gasea in Piata Constitutiei (locul STARTULUI) dupa 2 km parcursi pe jos si o incalzire minutioasa pentru marele eveniment. Acolo lume multa, oameni de toate varstele, inaltimile si greutatile imbracati care mai de care mai frumos. Se simtea o energie aparte, se simtea ca toti oamenii au venit cu un scop acolo si vor face tot posibilul sa il reuseasca. Aceste imagini m-au impulsionat si mai mult si mi-am zis: “Va fi o zi MARE !” Mi-am pregatit imbracamintea de start, m-am dus in zona repartizata si am asteptat ora 9:30.
Nici mai devreme, nici mai tarziu, am auzit hornul de start si am simtit cum toate energiile Pamantului ma cuprind si, pas dupa pas am pornit in CURSA. Dupa 5 minute, am ajuns in dreptul liniei de start, am dat drumul la cronometru si am inceput depasirile. Dupa 35 de minute am ajuns la km 7,2, iar dupa inca 16 minute la km 10,5 si ma simteam foarte bine depasind persoana dupa persoana.
Animatie pe traseu, public energic, voluntari dornici de a ajuta, totul decurgea conform planului. In urmatoarea ora am ajuns la jumatatea cursei, loc in care i-am zarit pe ai mei parinti care venisera sa ma sustina.
Pe la km 25 a inceput “distractia”. Aceasta era si cea mai lunga distanta pe care o parcursesem pana atunci, iar corpul meu nefiind obisnuit, a ridicat putin cate putin stacheta durerii. Pas cu pas simteam cum mi se pun pe umeri kg dupa kg. Genunchii si muschii picioarelor intrau in refuz de a actiona la comanda “ALEARGATI!”. Intre km 27 si km 40 (Nerva Traian-Muncii-Chisinau-Arena nationala-Unirea-Eroilor) au fost cele mai ciudate, confuze, de nedescris sentimente din viata mea (capitolul TRAIRI). Am mers, am alergat, m-am oprit, mi-am dat tricoul jos, am baut apa, am mancat o banana, mi-am masat picioarele, m-am uitat la cer, am privit in jur oameni care ma depaseau, chiar nu mai stiam ce sa fac, dar imi spuneam un singur lucru: “LUPTA SI VEI INVINGE!” . Tot acest periplu a durat 2h, 120 de minute, 7200 de secunde de trairi, momente si sentimente.
La Eroilor am depasit toate starile si ultimii 2 km i-am facut cu un pace de 6min/km, culminand cu un sprint de final incercand sa depasesc tot in calea mea. Am trecut linia de sosire in 4:38:45 pe cu pumnii stransi indreptati spre cer si cu un sentiment de implinire maxima.
Daca doriti sa vedeti filmul cursei il puteti vedea aici: https://irewind.com/public/video/9a26a85cf22c6ed7426b5879874b81bd .
Am primit medalia, am ras, am plans, am facut poze, am mancat cea mai buna portocala din viata mea de la voluntari, am baut 2 litri de apa vie si am parcurs cel mai greu drum din toata viata mea – 2km pe jos catre masina (nu de alta, dar medalia atarna greu :D).
O data ajuns acasa, m-am relaxat intr-o cada plina cu apa rece si gheata pentru a recupera daunele facute in ultimele 5 ore. Cu medalia la gat, nici gheata nu parea sa fie rece. Perioada de relaxare a fost urmata si de masaj care a detensionat fiecare fibra musculara aflata in suferinta.
Am adormit cu medalia la gat si cu un sentiment de liniste si satisfactie interioara de nedescris.
De aici inainte, timpul poate merge doar in jos. Va fi personal best dupa personal best pana cand voi ajunge a sub 200 minute. Pentru prima partea de pregatire pe care v-am prezentat-o in http://ovb-radu-otelea.blogspot.ro/2015/10/cursa-vietii-capitolul-1-pregatirea.html , eu ma consolez ca este un rezultat bun. Voi ce parere aveti ?
Acum la final de capitol, am doua urari pentru voi:
SPORT LA SUCCES !!!
! THINK BIG, ACT SIMPLE !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu