"Conducta de Milioane" de Burke Hedges este o carte foarte practică, în urma căreia am tras niște învățăminte cât se poate de utile.
În articolul de mai jos, in scurta poveste care datează de peste 200 de ani, vă pun la dispoziție principiul si ideea principală in jurul căreia se învârte toată cartea, și, așa cum m-ați obișnuit, de-abia aștept să citesc sau să aud părerile voastre.
Sunt convins că după terminarea acestui articol, veți dori sa aflați mai multe idei. Vă prezint 3 variante: citiți cartea sau mă contactați să vorbim sau ambele :)
INTRODUCERE
“A fost o dată ca niciodată şi,
cândva, tare demult, doi tineri ambiţioşi care se numeau Pablo şi Bruno şi care
locuiau unul lângă celălalt într-un sătuc italian.
Cei doi tineri erau prieteni la
cataramă. Ei aveau visuri mari. Vorbeau fără încetare despre cum, într-o zi,
într-un fel sau altul, vor ajunge cei mai avuţi oameni din sat. Amândoi erau
ageri la minte şi muncitori. Nu aveau nevoie decât de o ocazie.
OPORTUNITATEA
Şi iată că
într-o bună zi ocazia s-a ivit. Ţăranii din sat s-au hotărât să tocmească pe
cineva să care apă de la râul din apropriere până la un bazin aflat în piaţa
din mijlocul satului. Pablo şi Bruno s-au oferit, fiecare
luând câte două găleţi şi pornind spre râu. Până la sfârşitul zilei, rezervorul
din sat era plin ochi. Înţeleptul satului le-a plătit un
bănuţ pentru fiecare găleată de apă.
VIZIUNEA
“Ni s-a împlinit visul! Nu-mi vine să
cred ce noroc avem!”, a exclamat Bruno.
Dar Pablo nu era prea convins de acest
lucru. Îl durea spatele şi avea mâinile rănite de la căratul găleţilor. Se
gândea cu groază la faptul că trebuia să se trezească a doua zi dimineaţă şi să
o ia de la capăt. Şi-a jurat că va găsi un mod mai bun să aducă apa de la râu
până la sat.
“Bruno, am un plan: În loc să ne
spetim cărând găleţi de colo până colo pentru câţiva bănuţi pe zi, hai mai bine
să construim o conductă de la râu până în sat”. i-a spus Pablo într-o dimineaţă.
“O coductă! Da’ cine a mai auzit aşa
ceva? Avem o slujbă minunată, Pablo. Pot să car 100 de găleţi pe zi. La un
bănuţ găleata, asta face un galben pe zi! Sunt bogat! Până la sfârşitul
săptămânii, îmi pot lua o pereche de încălţări noi. Până la sfârşitul lunii, o
vacă. Iar în şase luni îmi ridic o colibă nouă. Avem cea mai bună slujbă din
sat. Nu lucrăm sâmbăta şi duminică, iar în fiecare an avem două săptămâni de
concediu plătit. Ne-am asigurat pe viaţă! Ia mai fugi de aici cu conductele
tale! exprimă Bruno cu hotarâre.
Dar Pablo nu se pierdu aşa repede cu
firea. Urma să muncească o parte din zi cărând găleţi, iar restul zilei şi la
sfârşit de săptămână avea să lucreze la construcţia conductei. Fiindcă era
plătit la găleată, ştia că la început va câştiga mai puţin. Mai ştia şi că îi
va lua un an, poate chiar doi, înainte să înceapă să se bucure de profitul pe
care i-l va aduce conducta. Dar Pablo credea în visul lui şi s-a pus pe treabă.
AMBIȚIE, MUNCĂ ȘI PERSEVERENȚĂ
Bruno şi ceilalţi săteni au început să
râdă de Pablo, poreclindu-l “Pablo, omul cu conducta”. Bruno, care câştiga
aproape de două ori mai mult decât Pablo, se grozăvea cu ce-şi cumpărase. Îşi
luase un măgar împodobit cu o şa nouă de piele, pe care îl lega în faţă noii
sale case cu două etaje. Îşi cumpăra haine care luau ochii oamenilor şi plătea
mese îmbelşugate la han. Sătenii îi spuneau Jupân Bruno, şi-l aplaudau când le
făcea cinste la crâşmă şi râdeau tare la glumele lui.
Pe când Bruno lenevea în hamac serile
şi la sfârşit de săptămână, Pablo săpa mereu la conducta lui. În primele luni,
Pablo nu prea avea cu ce să se mândrească de pe urma muncii lui. Era o treabă
anevoioasă – chiar mai grea decât a lui Bruno, căci Pablo lucra şi serile, şi
la sfârşit de săptămână. Dar Pablo îşi spunea mereu că visurile de mâine se
contruiesc pe sacrificiile de astăzi. Săpa zi după zi, palmă cu palmă.
ROADELE MUNCII
Zilele s-au transformat în luni.
Într-o bună zi, Pablo îşi dădu seama că ajunsese cu conducta la jumătate, iar
asta înseamnă că nu mai trebuia să facă jumătate de drum ca să îşi umple
găleţile cu apă. Pablo folosi timpul rămas ca să lucreze la conductă. Ziua în
care acesta avea să fie gata era din ce în ce mai aproape.
În vreme ce se odihnea, Pablo îşi
privea vechiul tovarăş spetindu-se să care găleţi. Umerii la Bruno erau mai tot
mai încovoiaţi. Era gârbovit de durere, iar paşii îi erau îngreunaţi de truda
zilnică. Bruno era mânios şi ursuz, blestemând soarta care îl condamna să care
găleţi cât era ziulica de lungă, până la sfârşitul vieţii. Începu să stea mai puţin la muncă şi
mai mult în crâşmă. Când crâşmarii îl vedeau pe Bruno apropiindu-se, şopteau: “Uite-l
pe Bruno, cărătorul de găleţi!” Bruno nu mai dădea de băut şi nu mai spunea
glume, preferând să stea singur într-un colţ întunecat, înconjurat de sticle
goale.
În cele
din urmă, pentru Pablo sosi ziua cea mare–TERMINASE CONDUCTA. Oamenii s-au
îngrămădit să vadă apa ţâşnind din conductă în rezervorul satului. Odată
ce această conductă a fost gata, Pablo nu a mai fost nevoit să care apă. Apa
ajungea în sat, fie ca el trebuia să muncească sau nu.
Apa curgea când Pablo mânca, curgea
când dormea, curgea la sfârşit de săptămână, când Pablo se distra. Şi cu cât
curgea mai multă apă în sat, cu atât mai mulţi bani curgeau în buzunarele lui
Pablo.
Pablo “omul conducta” ajunse să fie
cunoscut ca Pablo “făcătorul de minuni”. Politicienii îl lăudau pentru viziunea
lui şi îl implorau să candideze la funcţia de primar.
OPORTUNITATEA
Dar Pablo a înţeles că
ceea ce realizase el nu era o minune. Era pur şi simplu prima etapă a unui vis
mare, uriaş. Vedeţi dumneavoastă, Pablo avea planuri care depăşeau cu mult
graniţele satului. Pablo şi-a propus să construiască conducte în lumea
întreagă!
Conducta l-a scos pe Bruno cărătorul
de găleţi din afaceri, iar pe Pablo îl durea sufletul să îşi vadă vechiul prieten
cerşind băutură la crâşmă. Aşadar, Pablo a stabilit o întâlnire cu Bruno.
“N-am venit aici să te umilesc. Am
venit să îţi ofer ocazia excelentă de a face afaceri. Mie mi-au trebuit mai
bine de doi ani ca să termin prima conductă. Dar am învăţat multe în aceşti doi
ani. Ştiu ce unelte să folosesc, unde să sap, cum să poziţionez conducta. Am
făcut însemnări pe măsură ce înaintam cu lucrul şi am dezvoltat un sistem care
îmi va permite să contruiesc o nouă conductă, iar apoi alta şi apoi încă una."
VIZIUNEA
"Singur, aş putea să construiesc o
conductă pe an. Dar aceasta nu este cel mai bun mod de a-mi folosi timpul. Ceea
ce plănuiesc eu să fac este să vă învăţ pe tine şi pe alţii cum să construiţi
conducte. Apoi voi îi învăţaţi pe alţii şi fiecare dintre aceştia va învăţa pe
altcineva, până când va exista o conductă în fiecare sat din ţinut, apoi o conductă
în fiecare sat din ţară şi în cele din urmă, o conductă în fiecare sat din
lume. Gândeşte-te puţin! am putea să
câştigăm un mic procent din fiecare litru de apă care trece prin aceste
conducte. Cu cât curge mai multă apă prin conducte, cu atât mai mulţi bani vor
curge în buzunare noastre."
"Conducta pe care am construit-o nu
este sârşitul unui vis. Este doar începutul!”
Bruno a vâzut în sfârşit imaginea de
ansamblu, a zâmbit şi i-a întins prietenului său palma bătătorită, au dat mână
şi apoi s-au îmbrăţişat ca doi prieteni ce nu se mai văzuseră de mult.
INCHEIEREA
Anii au trecut. Pablo şi Bruno nu mai
munceau demult. Afacerea lor cu conducte din lumea întreagă continua să
pompeze milioane de dolari în conturile lor. Uneori, in călătoriile lor prin țară treceau pe lângă tineri care cărau găleți cu apă. Unii ascultau si profitau de ideea construirii unei conducte pentru apă, iar alții respingeau ideea invocând fel si fel de pretexte:
-nu am timp
-un prieten al unui prieten mi-a povestit ca un prieten al lui a eșuat construind o conductă
-toată viața mea am cărat găleți, de ce aș renunța acum
-am auzit de niște persoane care au fost păcălite într-o afacere cu conducte
Pablo și Bruno se intristau că foarte multor oameni le lipsea viziunea de ansamblu.
CONCLUZIA
ORICINE ÎȘI POATE CONSTRUI O CONDUCTĂ DE VENIT PERMANENT
ÎN SOCIETATEA ÎN CARE TRAIM !!!
! THINK BIG, ACT SIMPLE !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu